shutterstock_1328062442

Workshopul Trufe de Ciocolată

În cadrul acestui workshop veți avea ocazia să creați trufe din ingrediente de calitate superioară și veți învăța cum să apreciați aromele atât de diferite ale ciocolatei. Cu siguranță vă va surprinde propria voastră creativitate în acest nou domeniu. Experiența preparării ciocolatei de specialitate este un sentiment aparte, extrem de plăcut, mai ales că pe tot parcursul lui veți putea savura minunatul gust al trufelor ce aproape că se topesc în gură.

Experiența primei trufe

Pentru a încuraja creativitatea fiecăruia, fiecare persoană va parcurge întreg procesul de creare a unei trufe, experimentând cu toate aromele disponibile, de la fistic, portocală, cocos, până când gasește combinația perfectă.

Procesul de lucru

In echipe de câte doi, veți modela trufele și le veți scufunda în ciocolată neagră. Într-unul din ultimii pași, aveți ocazia să folosiți diverse tipuri de topping-uri de lux.

Trufa perfectă

Fiecare trufă are propria ei perfecțiune, astfel încât fiecare ingredient trebuie măsurat cu precizie pentru ca gustul din final să redea exact aroma dorită si bucuria creatorului de a reuși combinația. Fiecare trufă trebuie să aibă exact dimensiunea unei singure mușcături. Acesta este un detaliu esențial, ce transformă o trufă într-o explozie de plăcere și armonie a gustului.

Precizia în construirea și crearea unei trufe, dimensiunea și cantitatea de ciocolată, trebuie să o facă în final, irezistibilă.

Gustul și aroma

Aroma unei trufe e acompaniată și susținută de pasiunea ciocolatierului, de tehnicile utilizate în revelarea experienței de creare, nu foar a produsului final.

Noi credem că împărtășirea acestor tehnici și a întregului proces, face întregul experiment mai valoros.

La finalul workshop-ului veți lua acasă o cutie cu 9 trufe asortate, făcute în întregime de către fiecare din participanți și împachetate în cutiile speciale Maximilian Chocolat. 

shutterstock_256279270